Prima pagină   |   Harta site-ului   |  Flux RSS    |   Abonare la stiri prin email   |   Contacte

Prima pagină  »  Evenimente  »  Conferința Națională pentru Antreprenoriat Social
Conferința Națională pentru Antreprenoriat Social
Conferinţa Naţională pentru Antreprenoriat Social, a III-a ediție, 24 noiembrie 2017, Chișinău
Publicat: 27.11.2017   

Deja la cea de-a 3-a ediţie, Conferinţa Naţională pentru Antreprenoriat Social este evenimentul cel mai important şi aşteptat al anului de către toţi actorii economiei sociale din Republica Moldova. Obiectivul central al evenimentului îl constituie valorificarea misiunii întreprinderilor sociale ca promotori ai schimbării pozitive spre o societate incluzivă. Cei peste 130 de participanți la conferință au avut şansa de a-şi extinde reţeaua de contacte, de a  interacţiona cu diverşi experţi locali şi internaţionali din ţări precum Belgia, Ungaria, Marea Britanie, Austria, România, Ucraina, ale căror discursuri inspiraţionale vor servi drept motivație pentru ulterioare inițiative de antreprenoriat social. Totodată, evenimentul a oferit participanţilor oportunitatea de a cunoaşte îndeaproape istorii de succes ale antreprenorilor sociali din Moldova prin intermediul unei expoziţii.

Сonferinţa s-a desfăşurat pe 24 noiembrie 2017, la Chişinău, Centrul Tekwill şi a întrunit antreprenori sociali locali şi internaţionali, reprezentanţi ai instituţiilor finanţatoare și organizațiilor neguvernamentale, reprezentanţi ai autorităţilor publice și mediului academic, organizaţiilor de susţinere a întreprinderilor sociale.

Prezentările experților din străinătate:

- Xavier ROBERTI, Democrația și antreprenoriatul social (Groupe Terre asbl, Belgia)

- Tom ZULJEVIC-SALAMON, Istoria de succes a întreprinderii socio-economice  "Die Querdenker – Think different" (Die Querdenker e. U., Austria)

- Zsuzsa LACZKO, Crearea posturilor de muncă și a bunăstării - experiența NESsT în susținerea întreprinderilor sociale (NESsT, Ungaria)

- Daniel MATEI, Rolul ImpactHub în lansarea și dezvoltarea afacerilor sociale (ImpactHub, România)

- Andras KARPATI, Profitul întreprinderii sociale (Matyodesign, Ungaria)

- Ellen PETTS, O nouă viziune: deșeurile – sursă de bunăstare (Green Stream Flooring Social Firm, Marea Britanie)

- Halyna ONYSHKO, Antreprenoriatul social împortiva sărăciei în Ucraina: experiența Walnut House (Walnut House, Ucraina)

Acest eveniment este realizat în cadrul programului „Antreprenoriat social” al Asociaţiei Obștești „Eco-Răzeni” implementat în parteneriat cu Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova și Centrul Media pentru Tineri, cu suportul financiar al IM Swedish Development Partner, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Atașatului pentru Muncă, Afaceri Sociale și Protecția Consumatorului al Ambasadei Austriei la Chișinău. De asemenea, această activitate este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).




Conferința Națională pentru Antreprenoriat Social


         


© 2018 Inițiativa pentru antrepenoriat social în Moldova   |   Site elaborat de Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS