Prima pagină   |   Harta site-ului   |  Flux RSS    |   Abonare la stiri prin email   |   Contacte


05.12.2018
ULISSE – o comunitate specială pentru turiști speciali
03.12.2018
3 decembrie – Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi
03.12.2018
În Republica Moldova s-a desfășurat cea de a IV-a ediție a Conferinței Naționale pentru Antreprenoriat Social


 

  


Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova invită reprezentanții ONG-urilor pentru participarea la programul de training în Antreprenoriat Social
Publicat: 17.07.2018   

Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova, în cadrul proiectului „Tinerii cu și fără dizabilități participă activ în viața comunitară și luare a deciziilor şi promovarea dezvoltării unui cadru legal pentru antreprenoriat social”, invită reprezentanții ONG-urilor pentru participarea la programul de training în Antreprenoriat Social.

Programul de training are ca scop dezvoltarea abilităților teoretice și practice ale reprezentanților ONG-urilor în subiecte ce țin de Antreprenoriat social și va cuprinde două module de instruire:

Modul I: 23 iulie 2018 – Domenii permise de antreprenoriat social, diferențe și asemănări dintre antreprenoriat social și antreprenoriat clasic. Analiza pieții: prim – pas pentru dezvoltarea antreprenoriatului social.

Modulul II30 iulie 2018 – Activități de antreprenoriat social aducătoare de venit. Evaluarea riscurilor după analiza pieții. Etapele de elaborare a unui plan de antreprenoriat social.

Adăugător se preconizează organizarea unui seminar pentru contabilii ONG, în perioada între 01-10 august.

La instruire pot participa câte doi reprezentanţi din cadrul unei organizaţii.

Organizatorii vor acoperi toate cheltuielile legate de formare: suport de curs, transport (în baza tichetelor și copiilor de buletin), masă.

Rugăm organizațiile/persoanele interesate să transmită un mesaj de confirmare la adresa de email: igor@motivation-md.org. Persoana de contact: Igor Meriacre.

Locația unde va fi desfășurat trainingul – Sala de instruiri Keystone, str. Albișoara 42/1, or. Chișinău.

www.instruiri.md, telefon de contact 068 522 933




Noutăți

Publicat: 05.12.2018   
ULISSE este prima platformă digitală apărută în Europa care permite crearea, comercializarea și promovarea experiențelor de turism local și pachete de vacanță depline concepută de persoane cu deficiență de auz pentru persoane cu aceeași deficiență. ULISSE este, așadar, comunitatea iubitorilor de a călători, cu deficiență de auz, iar scopul proiectului este facilitarea experiențelor de călătorie ale acestora în întreaga lume cu ajutorul unui consultant local, cu aceeași deficiență și prin intermediul sistemului internațional al semnelor. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.12.2018   
An de an, pe 3 decembrie, în Republica Moldova și oriunde în lume, sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 14 octombrie, 1992. Cu acest prilej, Asociația Obștească „Eco-Răzeni” vine să-și exprime respectul și solidaritatea pentru persoanele cu handicap, dar totodată să-și reînnoiască angajamentul de a contribui, zi de zi, la eliminarea obstacolelor cu care se confruntă acestea Citeşte mai mult...
Publicat: 29.11.2018   
Conferința Națională pentru Antreprenoriat Social este evenimentul anual dedicat promovării și dezvoltării economiei sociale în Republica Moldova. Ediția de anul acesta și-a propus ca generic să exploreze, în cadrul unei mese rotunde, mecanismele de finantare guvernamentala directa pentru intreprinderile sociale, să analizeze modele de politici si practici europene, dar și să identifice soluții viabile pentru Republica Moldova. Astfel, evenimentul, a întrunit la aceeași masă rotundă atât reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale, donatori, precum și autorități publice și experți internaționali din Austria și Armenia. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.11.2018   
Programul de granturi are drept scop susținerea organizațiilor societății civile în vederea creării și/sau dezvoltării afacerilor sociale țintite să creeze locuri muncă și oportunități de integrare social-profesională a grupurilor vulnerabile, care va contribui ulterior la bunăstarea cetățenilor și a comunităților. Suma totală disponibilă pentru acest concurs de granturi este de maxim 300 000 EUR. Data limită de depunere a propunerilor de proiect este 21 decembrie 2018. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.11.2018   
Fondată în 2014, într-o zonă bogată arhitectural, în care se găsesc un castel, o casă de bătrâni, o universitate populară și o grădiniță – între ele fiind amplasată o veche grădină englezească, Asociația Helliden Trädgårdar din Suedia și-a propus să restaureze grădina și să dezvolte noi activități pe teritoriul său. Astfel, a fost creat un cadru natural încântător – o destinație atractivă, un loc în care oamenii săa vină pentru a se întâlni, a cultiva, a se bucura, a lucra împreună. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.11.2018   
Pentru a stimula și totodată promova antreprenoriatul social și ecologic, Asociația Obștească „EcoVisio” vine cu inițiativa nobilă de a oferi suport pentru 5 inițiative sociale și/sau ecologice antreprenoriale din Republica Moldova. Tot ce trebuie să faceti, pentru a fi eligibili, este să fiți o întreprindere, organizație sau proiect care să rezolve o problemă socială sau ecologică cu sediul în una dintre comunitățile din țara noastră. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.11.2018   
PUR Projet este o întreprindere socială care susține întreprinderile în integrarea problematicii de mediu în centrul sistemului de valori, în scopul regenerării, dinamizării și conservării cosistemelor de care depindem cu toții. Proiectul numește această viziune Insetting. Obiectivul-cheia al PUR Projet este de a planta și păstra cât mai mulți arbori posibil, pentru a genera beneficii pentru toți. Astfel, întreprinderea socială dorește să se poziționeze drept ambasador al Arborelui, considerat astăzi cea mai eficientă investiție pentru regenerarea ecosistemelor noastre. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.10.2018   
Fundația Internațională din Singapore (SIF) invită doritorii să aplice pentru programul său Young Social Entrepreneurs (YSE) Programme 2019, creat să inspire, echipeze și abiliteze tinerii de diferite naționalități să-și înceapă o afacere socială atât în Singapore, cât și în afara lui. Prin intermediul Programului YSE, participanții vor învăța de la antreprenori sociali de succes, experți în afaceri și alți tineri pasionați de inovația socială, având totodată posibilitatea de a-și extinde rețeaua întru stabilirea unor viitoare parteneriate de colaborare. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.10.2018   
O vizită de studiu se efectuează în perioada 22-25 octombrie 2018 cu scopul de a documenta participanții cu modele funcționale de afaceri sociale în Italia, care vor fi preluate și, ulterior, implementate în Republica Moldova. Vizita de studiu se realizează în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților antreprenoriale ale diasporei Republicii Moldova” (D.O.M.D.E), care este implementat de Cancelaria de Stat prin intermediul Biroului relații cu diaspora, cu susținerea financiară a Comisiei Europene, Centrului Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migraţie (ICMPD) și Ministerului Muncii și Politicilor Sociale al Republicii Italiene. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.10.2018   
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a organizat în octombrie, atelierul de lucru dedicat dezvoltării antreprenoriatului social din Republica Moldova, în cadrul Proiectului Finance4SocialChange. Evenimentul a reunit antreprenori sociali, reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai organizațiilor de suport. În cadrul atelierului au fost discutate tendințele actuale, viziunile, evoluțiile și obstacolele afacerilor sociale și identificate modalitățile de colaborare și sprijin reciproc pe viitor. Citeşte mai mult...

1 - 10 din 53

         


© 2018 Inițiativa pentru antrepenoriat social în Moldova   |   Site elaborat de Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS